O analiză a BistritaBusiness.ro arată că primele 5 cele mai profitabile companii din Năsăud, după rezultatele din 2019, cumulează profit net de 20,4 mil. lei.
Cea mai profitabilă companie din Năsăud este Influent, unul dintre cei mai mari comercianți regionali de materiale de construcții, instalații termice și electrice, dar și decorațiuni interioare. Firma deschisă la Năsăud în anul 1999 a reușit anul trecut să adune anul trecut profit de7,1 mil. lei, 2019 fiind cel mai bun an din istoria companiei.
Pe locul II se află Intexcompanie specializată în textile premium pentru casă și livrând cea mai mare parte din producție la export, compania a avut un 2019 bun, cu profit de 5,1 mil. lei.
Poziția a III a este ocupată de, Plastinvest Prod, cu capacități de productie în Năsăud și în Bistrița (Unirea). Compania este azi unul dintre cei mai importanți producători la nivel national de ambalaje din mase plastice, iar anul trecut a ajuns la profit de 3,8 mil. lei.
Stewo Plastic Prod, companie înființată în Năsăud, produce piese tehnice din plastic, ansambluri și matrițe de injecție aferente, pentru industria electronică, cea automotive și pentru medicină se clasează pe locul IV, cu câștiguri totale de 2,4 mil. lei în 2019.
O agenție imobiliară din Năsăud a reușit să intre în topul celor mai profitabile companii din orașul academicienilor după ce profitul realizat anul trecut este aproape de cifra de afaceri pe care compania o rulează. Câștigul celor de la Imobiliare Stelzer, aflată pe locul V în acest top, a fost de 2 mil. lei.