M.I.S Grup și FRASINUL licitează centura orașului Târgoviște, investiție de 172 mil. euro
Companiile bistrițene M.I.S Grup și FRASINUL au depus oferte în licitația pentru lucrările de construcție a centurii municipiului Târgoviște (jud. Dâmbovița), investiție estimată la 860,1 milioane lei (172 mil. euro). Cele 7 oferte depuse în total au intrat în etapa de evaluare, ce are termenul-limită stabilit la data de 15 septembrie 2025, ora 18:00.
Proiectat în regim de drum expres, noul inel de centură va avea o lungime de 16,31 km și va ocoli municipiul Târgoviște, dar și comunele Aninoasa, Doicești, Sotanga, Dragomirești, Ulmi și Lucieni. Se va circula pe patru benzi, câte două pe sens, iar pe traseu vor fi construite 5 poduri, 15 pasaje, două viaducte și 5 tuneluri dedicate protejării faunei.
Durata de implementare a contractului este de 42 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 36 pentru execuție. Finanțarea este asigurată din Programul Operațional Transport 2021-2027.
Liderii celor 7 asocieri care au depus oferte sunt:
1. Bog’Art
2. Maristar Com
3. M.I.S Grup
4. Veta Global
5. Coni
6. Frasinul
7. Eurocogen Dambovita





