Paul Szekely preia de la Lazany conducerea Spitalului Județean Bistrița

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița va fi condus, începând de mâine, de Paul Szekely, până acum director administrativ al instituției – a anunțat într-o conferință de presă Gabriel Lazany, cel care își preia marți mandatul de primar al Bistriței.
”În data de 10 iulie am făcut un anunț că propunerea mea pentru managerul spitalului va fi doamna Mirela Pop. Am înaintat acea propunere președintelui Consiliului Județean, dar, din păcate, în acest interval, au apărut niște modificări legislative, mai precis OUG nr. 44 din 28 august 2024 care aduce anumite modificări la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un manager al spitalului. Doamna Mirela Pop nu le îndeplinește în integralitate, motiv pentru care domnul președinte mi-a solicitat să fac altă nominalizare pe care să o ia în analiză, iar nominalizarea mea a fost domnul director administrativ Szekely. El este cel care de mâine va prelua mandatul de manager al spitalului”, a spus Gabriel Lazany.
Paul Gabriel Szekely a absolvit în 1997 Facultatea de Științe Economice, secția Finanțe-Bănci, din cadrul Universitatății ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A lucrat în mai multe multinaționale, iar din 2016 face parte din echipa de conducere a spitalului.
”Sunt onorat, dar în același timp simt că e o mare răspundere să conduc după Gabi Lazany. Linia o știm, direcția o știm, știm ce avem de făcut și nu avem decât de lucrat. Vreau să finalizăm lucrările mari și cred că apoi viața noastră va fi ceva mai ușoară. Anul viitor, la jumătatea anului, estimăm ca pavilionul să fie recepționat, iar până în iunie 2026 să finalizăm bugetul alocat prin PNRR”, a spus Paul Szekely.