MIS Grup intră în luptă pentru reabilitarea Palatului Administrativ din Brașov

MIS Grup intră în luptă pentru reabilitarea Palatului Administrativ din Brașov

Constructorul bistrițean MIS Grup vizează contractul de 114,6 milioane lei, fără TVA, pentru proiectarea și reabilitarea Palatului Administrativ din Brașov, sediul Consiliului Județean și al Prefecturii. Cele 6 oferte depuse se află acum în etapa de evaluare.

MIS Grup conduce o asociere din care mai fac parte Cubicon Invest și compania sârbă Termomont Doo Beograd. Oferta include și patru subcontractanți. Concurența este serioasă. Pentru contract au fost depuse șase oferte, printre competitori fiind Bog’Art și Strabag, dar și asocierile conduse de Euras, Concelex și Leviatan Design.

Lucrările vizează una dintre clădirile emblematice ale Brașovului, Palatul Administrativ fiind construit între 1900 și 1902. Imobilul urmează să fie consolidat, iar spațiile interioare vor fi reconfigurate și modernizate. Proiectul prevede și creșterea siguranței la cutremur, precum și soluții pentru reducerea consumului de energie.

Contractul se întinde pe 45 de luni. Primele trei sunt rezervate studiilor și documentațiilor, alte șase luni proiectării și obținerii documentației pentru autorizarea lucrărilor, iar execuția efectivă este programată pe o perioadă de trei ani.

Investiția este finanțată din fonduri guvernamentale, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.

About Author