Robert Sighiartău: Mâine se împlinesc exact 5 ani de zile de când Radu Moldovan spunea că în 3-5 ani face centura ocolitoare a Bistriței
Robert Sighiartău, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a organizat o conferință de presă în sensul giratoriu de la intersecția străzilor Subcetate cu Drumul Cetății, la o oră de vârf, ca să demonstreze încă o dată că Bistriței îi lipsește o centură ocolitoare.
”Am ales acest loc simbolic pentru că probabil este cel mai fierbinte loc din județ și din cauza traficului, dar și pentru că reprezintă una dintre cele mai mari minciuni pe care le-a promis Radu Moldovan în campania trecută. A promis o centură pentru Bistrița și nu a făcut-o. Campania mea electorală se va concentra și pe demontarea unor mituri, minciuni spuse de Radu Moldovan.
Mâine se împlinesc exact 5 ani de zile de când Radu Moldovan spunea că face centura ocolitoare a Bistriței. Citez din 15 mai 2019, conferință de presă Radu Moldovan – PSD: Vor începe anul acesta lucrările la centură. Bistrița, în 3-5 ani, va avea centură.
Fac aceste dezvăluiri ca bistrițenii să îl întrebe când îl întâlnesc: de ce nu a făcut lucrurile pe care le-a promis? Unde-l prindeți, dragi bistrițeni, să-l întrebați de ce nu a făcut centură? Sunt 12 ani de mandat PSD – Radu Moldovan și nicio centură ocolitoare în Bistrița-Năsăud! Colegul meu Ilie Bolojan – președintele CJ Bihor a făcut în 4 ani de mandat 8 centuri ocolitoare. Cam asta este diferența între PSD și administrațiile liberale. Eu am înțeles că Radu Moldovan mai cerșește încă un mandat încercând să ne convingă că județul e pe mâini bune. Problema e că mâinile nu sunt curate. Cu mâinile curate, domnule Moldovan!”, a declarat Sighiartău.
Întrebat dacă își schimbă sloganul de campanie, deputatul PNL a răspuns: ”Nu-l schimbăm, avem grijă să le spunem bistrițenilor că mâinile alea care spun că or fi bune nu sunt curate și că județul ăsta trebuie să intre pe mâini curate și harnice ca să se construiască ce nu s-a construit în ultimii 12 ani, adică centuri ocolitoare, infrastructură mare și parcuri industriale. Președintele Consiliului Județean trebuie să se ocupe de dezvoltarea economică și a infrastructurii. Centura ocolitoare a Bistriței face parte integrantă din drumul expres Cluj – Bistrița – Suceava, iar aceste lucruri trebuiau făcute de președintele CJ. Asta este datoria unui președinte de CJ, să dezvolte infrastructura mare și să lucreze în folosul bistrițenilor”.
(Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL Organizația Județeană Bistrița-Năsăud / Executat de Think Big Communications SRL / Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 21240015)