Centura Năsăudului, investiție de 402 milioane de lei, a intrat în lista de aprobare a Guvernului
Proiectul variantei ocolitoare a orașului Năsăud, estimat la aproape 402 milioane de lei (circa 80 de milioane de euro), se apropie de o nouă etapă administrativă. Indicatorii tehnico-economici ai investiției au fost publicați pentru consultare, urmând ca proiectul să fie supus aprobării Guvernului.
Investiția va fi realizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în parteneriat cu Primăria Năsăud, și face parte dintr-un pachet de șapte proiecte rutiere din România, în valoare totală de aproximativ 5,5 miliarde de lei, care așteaptă aprobarea Executivului.
Varianta ocolitoare Năsăud va avea o lungime de 4,755 kilometri și va face legătura între drumurile naționale DN17C și DN17D, permițând devierea traficului de tranzit în afara zonei centrale a orașului.
Traseul va fi amenajat în lunca râului Someșul Mare și va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, cu o lățime de 3,5 metri fiecare. Viteza de proiectare este de 80 km/h, iar la cele două capete vor fi construite sensuri giratorii.
Prin proiect vor fi construite și două poduri, unul de 681 de metri care va supratraversa zona străzii Lușca, iar al doilea, de 281 de metri, care va traversa râul Someșul Mare și linia de cale ferată Dej–Beclean–Ilva Mică.
Proiectul include și reamenajarea unui sector al străzii Lușca, refacerea unor drumuri agricole, relocarea utilităților și instalarea unor panouri pentru protecția împotriva zgomotului.
Din valoarea totală estimată la aproape 402 milioane de lei, aproximativ 296,8 milioane de lei reprezintă lucrări de construcții-montaj. Finanțarea ar urma să fie asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport 2021–2027, și de la bugetul de stat.
Durata estimată de realizare este de 36 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor. Urmează aprobarea efectivă a indicatorilor tehnico-economici, apoi exproprieri și licitația pentru contractul de proiectare și execuție.



