“Drumul lui Coșbuc” la Parva, recepționat după modernizări de 7,7 mil. lei, executate de CML.RO
Drumul lui Coșbuc, un drum forestier de peste 7 km, care face legătura între Parva și Sângeorz-Băi, a fost recepționat vineri de beneficiari în prezența constructorului, oficialităților din județ, dar și a câtorva invitați din Republica Moldova.
Proiectul a fost finanțat prin Programul Național pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020, Măsura 4.3, având o valoare totală de 7.738.500 lei, cu TVA inclus, dintre care suma eligibilă se ridică la 6.541.900 lei. Traseul modernizat se întinde pe o lungime de 6.455 metri, la care se adaugă un drum tehnologic de aproximativ 800 metri, neeligibil pentru finanțare. Lucrările au fost executate de compania CML.RO.
“Este drumul pe care poetul George Coșbuc îl parcurgea adesea pentru a-și vizita nepoții, în special pe nepotul Vasile, care era preotul paroh al Bisericii din Parva. Rreprezintă o adevărată călătorie prin inima naturii, presărată cu peisaje ce par desprinse din poeziile marelui poet. Pe acest drum simți cum tradiția și natura se împletesc armonios, ca o reîntoarcere la esența vieții simple, de odinioară. Farmecul acestui drum este amplificat de ascensiunea sa spectaculoasă, de la altitudinea de 503 metri, din centrul localității Parva, până la 1.370 metri, în vârful Măgurii. În timpul acestei călătorii, urcăm 867 metri în altitudine, trecând prin locuri unde panta depășește uneori 30°” – povestește Ioan Strugari, primarul comunei Parva.
Drumul modernizat are o importanță aparte pentru comună, pentru că, în vârf de munte, în capătul drumului, primarul vrea să dezvolte un sat de vacanță, pe un teren de cca. 25 ha, care să atragă investitori și turiști la Parva.