EXCLUSIV: Combis, Agro-Invest și Coroana de Aur și-au cerut, în bloc, insolvența!
Companiile Combis SA, Agro-Invest Prod SRL și Hotel Coroana de Aur SRL, controlate de familia Moldovan, au depus o cerere comună pentru a intra în insolvență. Dosarul 1450/112/2019 a fost înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud în data de 21 octombrie 2019, primul termen urmând a avea loc în 1 noiembrie.
Agro-Invest Prod și Combis au reprezentat la un moment dat cea mai importantă afacere locală din industria cărnii, cu venituri cumulate de 190 mil. lei (în anul de glorie 2014). După acel moment, cele două companii (prima operând abatorul ultramodern de la Șieu Măgheruș, a doua însemnând fabrica de procesare din Bistrița), au intrat accelerat pe o pantă descendentă. În 2018, afacerea mai aduna venituri de numai 62 mil. lei, iar datoriile totale depășeau 90 de mil. lei.
Din vânzarea mai multor active, Ioan Moldovan (managerul general) a reușit să echilibreze puțin balanța și a achitat la zi datoriile către bugetul statului, însă datoriile către alți terți au rămas uriașe, sufocând practic activitatea curentă. O parte din business (cea de vânzări) a fost mutată acum un an pe alte două companii, Agro-Carn Food și Agro-Carn Food Company, care au rulat împreună în 2018 aproape 40 mil. lei.
Hotelul Coroana de Aur (deținut de SC Coroana de Aur SRL) a fost scos la vânzare în 2018, alături de Dracula și Codrișor, în încercarea de a aduna capital. Niciun client nu a venit cu o ofertă hotărâtă și la un moment dat Ioan Moldovan a decis să-l retragă de la vânzare. Hotelul a fost profitabil în ultimii ani, însă probabil că picajul afacerii din industria cărnii a adus problemele și la Coroana. Ioan Moldovan și soția sa dețin 99% din părțile sociale ale firmei.
Cele trei companii – în grup – așteaptă acum decizia judecătorilor, care pot sau nu sa accepte cererea de intrare în insolvență. Dacă instanța va fi de acord, creditorii vor fi invitați să se înscrie în listă.
Contactat telefonic, Ioan Moldovan nu a răspuns pentru a oferi detalii despre motivele care au dus la începerea procedurii de insolvență.