FRASINUL și-a majorat veniturile cu 80% în 2019, depășind 190 mil. lei

Compania Frasinul, controlată de omul de afaceri Traian Larionesi, a trecut in 2019 de 190 mi. lei la capitolul cifră de afaceri. Compania a crescut cu 80% față de 2018, când veniturile realizate au fost de 105,9 mil. lei.
“Anul 2019, pentru companie, a fost unul cu multe realizări, finalizări de lucrări foarte importante, cu rezultate financiare foarte bune. Evoluţia pieţei în care activăm, după contractele semnate la începutul anului, este bună, dar totul depinde de guvernare“, spune directorul general adjunct al Frasinul, Sorin Cardan.
În 2019, Frasinul a contractat lucrări publice în valoare de 130,49 mil. lei, constructorii realizând mai multe proiecte în județele Bistrița-Năsăud, Mureș și Suceava.
Înființată în 1999 ca să facă exploatare forestieră, compania Frasinul a migrat cu pași mărunți spre sectorul construcțiilor, iar după două decenii este unul dintre cei mai puternici actori locali în acest domeniu. Cu lucrări mari la portofoliu în mai multe județe din România, atât civile cât și industriale și de infrastructură, Frasinul capătă încet anvergură națională.