Lazany, managerul SCJUB: Suntem pe primul loc în ţară ca revenire a pacienților după pandemie
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că unitatea medicală se află pe locul întâi în ţară ca revenire a pacienților după pandemie.
„Foarte multe spitale au probleme din cauza aceasta, pacienţii nu s-au reîntors. La noi au venit şi sunt chiar mai mulţi” – explică managerul instituției. Lazany spune că instituția pe care o conduce nu are probleme pe partea de finanțare. Mai mult, se află pe locul întâi în ţară ca revenire a pacienților după pandemie.
„Nu avem probleme cu finanţarea, cred că suntem unul dintre puţinele spitale din România care sunt pe linia de plutire în ceea ce înseamnă banii. Avem o colaborare excepţională cu Casa de Asigurări de Sănătate. Dar asta nu ne-ar ajuta cu nimic dacă medicii nu ar fi înţeles importanţa muncii lor şi să facă servicii de o astfel de natură încât să avem ce factura la Casă, să acoperim valoarea contractului semnat cu Casa de Asigurări”, a declarat managerul SCJU Bistrița.