Lucrări în toi la McDonald’s Bistrița. Termen de finalizare: 15 decembrie
Primul restaurant McDonald’s din Bistrița prinde contur lângă magazinul Dedeman. Ieri, 8 octombrie, constructorii turnau cuzineții fundației, iar termenul pentru finalizarea lucrărilor este 15 decembrie, potrivit unor surse din primărie. Investiția este estimată la 2,5 milioane de euro.
Autorizația de construire (actualizată) a fost emisă la sfârșitul lunii septembrie, iar șantierul este acum în plină activitate. Antreprenor general este una dintre firmele care se ocupă de extinderea rețelei de restaurante McDonald’s, cu participarea companiei bistrițene Amicii Building, în calitate de subantreprenor.
Restaurantul se construiește în dreapta magazinului Dedeman, pe strada Sigmirului nr. 20, pe terenul deținut de retailer. Clădirea, cu regim de înălțime parter, va avea o suprafață construită de aproape 400 mp. Proiectul prevede aproximativ 95 de locuri în interior și alte 80 pe terasă, precum și un loc de joacă.
Restaurantul va avea și serviciu McDrive, cu o bandă de circulație separată de parcare, pentru clienții care vor să comande și să ridice produsele direct din mașină. Amenajările de lângă Dedeman includ 163 de locuri de parcare, dintre care 20 reprezintă necesarul aferent restaurantului.
Termenul de 15 decembrie vizează finalizarea construcției; data deschiderii restaurantului urmează să fie anunțată de operator, dar cel mai probabil va fi în zilele premergătoare Crăciunului.




