Peste 100 de elevi din Bistrița Bârgăului primesc zilnic o masă caldă, grație unui proiect finanțat de UE și Guvern
Compania CASA BISTRIȚEANĂ va furniza servicii de catering în valoare de 557.862 lei, fără TVA, pentru o parte dintre elevii Școlii Gimnaziale Nr.1 din comuna Bistrița Bârgăului.
Achiziția face parte din proiectul “Investiția în Oameni = Viitorul comunei Bistrița Bârgăului” – POCU/140/4.2/114598 din 05.03.2018, proiect finanțat din FSE și de la Bugetul de stat.
CASA BISTRIȚEANĂ va furniza zilnic o ”masă caldă” (în zilele cu activitate școlară) pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 din Comuna Bistrița Bârgăului, cuprinși în proiect. În cadrul acestuia, 96 de elevi sunt implicați într-un program de școală-după-școală, menit a diminua abandonul timpuriu al școlii, iar 15 elevi fac parte dintr-un program de tip a doua șansă.
Proiectul, mult mai amplu, are ca obiectiv general creșterea gradului de incluziune socială a 772 de locuitori din comunitatea marginalizată a Bistrița Bârgăului, prin implementarea unor măsuri integrate în domeniile educației, ocupării, socio-medical, locuirii și siguranței locative în scopul reducerii gradului de saracie si marginalizare.