Primăria Bistrița reia negocierile pentru accesarea unui credit după ce cele cu BCR au picat
După ce negocierile cu BCR au eșuat și municipalitatea nu a reușit să acceseze creditul pe care avea în plan să îl ia, conducerea Primăriei Bistrița a decis să reia în acest an negocierile și să încerce din nou să contracteze un împumut.
Despre contractarea unui nou credit de către Primăria Bistrița s-a discutat încă de la începutul anului 2019. Valoarea creditului a fost inițial de 49 mil. lei, iar Primăria Bistrița a primit o ofertă de la BCR. Anul trecut în luna decembrie, întreaga documentație privind împrumutul bancar a fost trimisă către avizare Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale însă nu a primit aviz. Astfel că, Primăria Bistrița a decis să modifice valoarea creditului de la 49 mil. lei, la 20 mil. lei. Cei de la BCR au retras oferta făcută, iar acum autoritățile locale sunt nevoite să încerce din nou să acceseze creditul.
“Se aprobă contractarea unei finanţări rambursabile interne prin credit bancar de tip linie de finanţare revolving, în sumă de 9.476.463 lei, cu o maturitate de 10 ani, din care 3 ani perioadă de grație, necesară finanţării obiectivelor de investiţii din municipiul Bistriţa prevăzute în anexa la prezenta Hotărâre”, scrie într-un proiect de hotărâre care va fi luna aceasta supus la vot în cadrul ședinței de Consiliu Local.
Dacă va fi aprobat creditul, banii împrumutați vor fi folosiți pentru a asigura finanțarea cheltuielilor necesare realizării obiectivelor de investiții finanțate prin fonduri structurale ale Uniunii Europene din perioada de programare 2014 – 2020.