RUNCAN CONSTRUCT dezvoltă încă un bloc cu 11 etaje lângă Pompieri. Și vor mai urma câteva
Dezvoltatorul imobiliar RUNCAN CONSTRUCT, deținut de bistrițeanul John Runcan, își continuă investițiile în 2018, plănuind să ridice încă un bloc cu 11 etaje (D+P+11E) pe lângă cele patru finalizate în ansamblul din strada Valeria Peter Predescu.
Runcan Construct are proiectul și este în perioada în care pregătește documentația pentru avizele necesare construcției, lucrările efective urmând să înceapă, cel mai probabil în primăvara anului viitor. Noul imobil va fi urmat de altele, spun surse din piața imobiliară, dezvoltatorul cumpărând în acest scop fosta bază a Transmixt.
Ansamblul de locuințe dezvoltat de Runcan Construct în acea zonă, aproape de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, a fost unul foarte apreciat de clienți, datorită calității materialelor folosite. De pildă, blocurile ridicate de Runcan sunt între puținele din oraș la care casa scării primește aceeași atenție ca interiorul apartamentelor. Constructorul a folosit mult travertin în aceste spații, creând o atmosferă caldă și exclusivistă încă de la intrarea în imobile. Apartamentele au fost vândute la un preț mediu rezonabil, de 650 euro/mp.
Runcan Construct a avut în 2016 afaceri de 6,3 milioane lei, realizând un profit net de 1,6 milioane lei, fiind în topul dezvoltatorilor imobiliari bistrițeni, alături de Consult Imobil, Midas Construct sau Riviera Rezidence.