Cinci oferte depuse pentru construirea Parcului de specializare inteligentă din Bistrița
Cinci oferte au fost depuse până ieri, 4 august – termen limită – în licitația pentru lucrările de proiectare și construire a viitorului Parc de specializare inteligentă Bistrița IndustriaNova Hub. Contractul, estimat la 21 milioane lei va fi finanțat din fonduri europene.
M.I.S Grup, CML.RO, ARL Cluj, Flaely Grup și Record sunt liderii celor 5 asocieri care au depus oferte în licitație. Rezultatul în urma evaluării va fi cunoscut dupa data de 28 octombrie a.c.
Parcul de Specializare Inteligentă Bistrița – IndustriaNova Hub este un proiect inițiat de Municipiul Bistrița, având ca obiectiv stimularea dezvoltării economice și a inovației în regiune. Administrarea parcului va fi asigurată de SC Business Park Bistrița Sud SRL, compania deținută de primărie și de Consiliul Județean care se ocupă și de parcul industrial de la Sărata.
Parcul va fi construit în localitatea componentă Viișoara, pe o suprafață de aproape 38.000 de metri pătrați, și va găzdui firme care lucrează în domenii precum materiale noi, producție avansată, tehnologii verzi și digitalizare. Pe lângă infrastructura pentru producție, cercetare și incubare de afaceri, proiectul include alei, spații verzi, drumuri de acces, iluminat public și arhitectural, racorduri la toate utilitățile și o zonă energetică verde, cu panouri solare și mini-turbine eoliene.
Proiectul beneficiază de o finanțare de 10 milioane de euro, obținută prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, sumă destinată dezvoltării unei infrastructuri moderne și eficiente. În plus, este prevăzut un buget pre-rezervat de 12,5 milioane de euro, destinat IMM-urilor rezidente în parc, oferind sprijin financiar semnificativ pentru extinderea și modernizarea acestora.
IndustriaNova Hub este al doilea parc de acest fel din județul Bistrița-Năsăud, după cel din Beclean, și face parte dintr-o rețea de 20 parcuri care vor apărea în regiune.


