Proiectul de reabilitare a Casei Colecțiilor din Bistrița, nominalizat în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură 2025
Proiectul de reabilitare a Casei Colecțiilor, executat de constructorul bistrițean EAST Coast Construction and Remodeling, a fost nominalizat între cele mai bune proiecte la categoria „Restaurarea monumentelor de arhitectură”, în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură 2025.
Proiectantul lucrării a fost K&K Studio de proiectare din Cluj-Napoca.
Bienala Națională de Arhitectură (BNA) este organizată constant, începând din anul 1994, de Uniunea Arhitecților din România și este locul unde arhitecți, urbaniști, ingineri, designeri, vizionari și comunități își unesc forțele pentru a promova arhitectura din România.
Casa Colecțiilor a fost construită în anul 1910. Inițial clădirea a fost concepută ca locuință, dar ulterior a găzduit diverse funcțiuni publice, precum reședința subprefectului, Camera Agricolă și Casa Corpului Didactic.
Clădirea a fost construită în anul 1910. Inițial, a fost concepută ca locuință, dar ulterior a găzduit diverse funcțiuni publice, precum reședința subprefectului, Camera Agricolă și Casa Corpului Didactic. Clădirea este retrasă de la frontul străzii, având două niveluri, demisol și parter, cu plan rectangular. Imobilul a fost construit într-o singură etapă în stilistica Seccesionului de la începutul secolului XX. Prin elementele stilistice vizibile pe fațadă în una dintre imaginile istorice ale clădirii se pot identifica elementele specifice acestui curent.
Prin proiect s-au efectuat următoarele intervenții: amenajarea unui spatiu muzeal și de arhivă, prin lucrări de restaurare, revitalizare, consolidare și valorificare durabilă; refuncționalizarea demisolului, parterului și podului; modernizarea, reabilitarea, restaurarea și/sau conservarea elementelor arhitecturale valoroase; reabilitarea anvelopei; restaurarea tuturor componentelor artistice din metal, stucatură etc.; eliminarea cauzelor și degradărilor fizice și biologice ale construcției; înlocuirea și modernizarea instalațiilor, utilajelor și echipamentelor sanitare, electrice, termice și ventilare, instalații de detectare, semnalizare și avaertizare incendiu, instalații de stingere incendiu, necesare funcționării conform normelor și normativelor în vigoare; realizarea iluminatului arhitectural; lucrări de creștere a confortului, eficientizarea energetică și reducerea consumurilor de utilități; sistematizarea pe verticală și amenajarea spațiilor exterioare adiacente.

“A fost o onoare deosebită să lucrăm la restaurarea unei clădiri-monument și această nominalizare arată că am făcut o treabă foarte bună! E o mare responsabilitate să execuți astfel de lucrări: grija pentru detalii, soluțiile tehnice și materialele propuse de arhitecți, restricțiile legate de valoarea istorică a vechii clădiri – toate impun un ritm de lucru mai lent, cu care nu toți constructorii sunt obișnuiți. Compania noastră va continua să abordeze și acest gen de lucrări mai speciale, înțelegând ce importanță pot avea în viața unei comunități aceste restaurări de clădiri istorice” – a spus, pentru Bistrița Business, Aurel Lorint, reprezentantul companiei EAST Coast Construction and Remodeling.
În cadrul Bienalei, la categoria Reabilitarea și reconversia clădirilor – proiectul de Consolidare și Modernizare a Corpului A de la Colegiul Liviu Rebreanu a primit Premiul Secțiunii Ex-Aequo.


