AQUABIS a semnat cu TADECO contractul de asistență tehnică la lucrările finanțate prin PDD
Compania AQUABIS, operatorul de servicii de apă și canalizare în Bistrița-Năsăud, a semnat contractul cu câștigătorul licitației pentru serviciile de asistență tehnică aferente contractelor de execuție finanțate prin Programul de Dezvoltare Durabilă (PDD).
Valoarea totală a contractului semnat cu firma bucureșteană TADECO Consulting (în asociere cu Resourcing Environmental Consulting SRL și Clean Aqua Project) este de 27,4 mil. lei, iar perioada de implementare este de 52 luni. Serviciile contractate sunt:
- Asistență Tehnică pentru Supervizarea Lucrărilor
- Activități privind supervizarea lucrărilor (faza de pre-construcție, faza de construcție, faza de post-construcție)
- Asistență Tehnică pentru Managementul Proiectului
- Asistență tehnică din partea Proiectantului conform legislației în vigoare în domeniul construcțiilor
- Actualizarea Master Planului în aria de operare în vederea realizării Master Planului județului Bistrița-Năsăud, revizuit
- Actualizarea Strategiei privind Managementul apelor uzate industriale în aria de operare
- Actualizarea sistemului de Management al pierderilor în rețelele de apă și apă uzată
- Organizare evenimente și asigurarea publicității Proiectului