AQUABIS : sistare apă în Bistrița / str. Libertății

AQUABIS : sistare apă în Bistrița / str. Libertății

În vederea  remedierii  unei avarii identificată  pe rețeaua de distribuție a apei, compania noastră este nevoită să sisteze furnizarea  apei potabile astăzi 09 octombrie 2025, de la ora  11.30  până la ora 16.00  (estimativ) în mun. Bistrița pe strada Libertății (parțial de la sensul giratoriu cu Drumul Sigmirului, până în zona podului de la pasarelă, doar pe partea cu OMV).

Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

Menționăm faptul că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată și este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate. Din acest motiv, în unele situații anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă.

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității), fapt pentru care înainte de consum, vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute pentru limpezire.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze față de consumatori pentru disconfortul creat în acest interval.

Categories: Local

About Author