În peste 500 de unități administrativ-teritoriale se vor face în acest an lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară va scoate la licitație aceste lucrări, iar pentru primele 246 de comune procedurile de atribuire vor fi inițiate în luna aprilie.
Printre primele comune pentru care se vor face lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor se numără 11 UAT-uri din Bistrița-Năsăud.
Finanțarea acestui proiect este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Comunele Bistrița Bârgăului, Budacu de Jos, Budești, Ciceu Mihăiești, Ciceu Giurgești, Dumitra, Dumitrița, Mărișelu, Negrilești, Teaca și Zagra vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară este beneficiar al proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, proiect care are o valoare de aproximativ 313 de milioane de euro.