Asociația POV21 adună universități și companii la „Târgul de viitor”

Asociația POV21 organizează în 8 aprilie 2022, între orele 13:00 – 18:00, respectiv în 9 aprilie, orele 10:00-16:00, manifestarea educațională „Târgul de viitor”.
Noua ediție a Târgului de viitor dorește să reunească cele mai prestigioase universități din România, alături de numeroase companii locale, cu scopul de a prezenta tinerilor o ofertă cât mai diversificată în alegerea viitoarelor cariere.
Proiectul POV21 a luat ființă în urmă cu 5 ani și a apărut datorită dorinței de afirmare a tinerei generații, oferindu-le o porta-voce prin care să-și evidențieze tendințele, problemele și aspirațiile.
Încununarea eforturilor acestei echipe a venit odată cu lansarea Revistei POV21, ediția națională. Această mișcare a generat formarea ulterioară a 6 redacții internaționale: Engleză, Spaniolă, Italiană, Germană, Portugheză, Franceză și 6 locale: Bistrița-Năsăud, Cluj, Iași, Suceava, Maramureș, Neamț. Evenimentele POV21 s-au axat întotdeauna pe educaţie, dar şi pe socializarea dintre tineri. Prin evenimentele lor au premiat copiii olimpici cu o situație financiară precară (Gala
Comunitarium), au construit de la 0 biblioteci pentru elevii din mediul rural (Biblioteca POV21), au promovat ieșirile în natură (Perseide), dar poate cel mai important, au oferit perspective noi asupra educației (TEDxBistrița) și au arătat câte pot face o mână de tineri pentru comunitate. Târgul de viitor îți oferă ocazia să descoperi ce se află dincolo de fiecare domeniu și meserie în doar 2 zile: 8 și 9 aprilie.
Transformă-ți și tu viitorul într-unul cu siguranță reușit și profită de oferta lansată de echipa POV21!