BCR poate acorda clienţilor o perioadă de graţie de trei luni la plata ratelor de credit

BCR poate acorda clienţilor o perioadă de graţie de trei luni la plata ratelor de credit

BCR anunță că poate acorda clienţilor, în funcţie de situaţia individuală, o perioadă de graţie de trei luni la plata ratelor de credit. În plus, compania bancară anunță și o reducere a ratei pe o perioadă limitată de timp sau extinderea perioadei de derulare a creditului, pentru a diminua suma lunară de plată.

“BCR este o instituţie cu un portofoliu de credite complex şi multe categorii de clienţi şi produse. Avem o experienţă extinsă în ceea ce priveşte măsurile de sprijin al clienţilor cu credite, pe care o aplicăm din 2010, de când am oferit suport pentru peste 200.000 de clienţi. Indiferent de COVID-19, în funcţie de situaţia individuală, BCR are soluţii concrete de reorganizare financiară a relaţiei cu banca: perioadă de graţie de trei luni la plata ratelor de credit; reducerea ratei la credit pe o perioadă limitată de timp; extinderea perioadei de derulare a creditului, pentru a diminua suma lunară de plată”, anunță reprezentanții BCR.

BCR susţine că sistemul bancar este pregătot pentru a găsi soluţii pe termen scurt şi pe termen lung.

Apelul nostru este la calm şi la raţiune pentru că aşa vom găsi cele mai bune soluţii, eficiente şi sustenabile pe termen lung”, afirmă reprezentanţii băncii.

În ceea ce privește IMM-urile, în linie cu autorităţile de reglementare, vor fi prelungite facilităţile de creditare pentru capitalul de lucru care au scadenţă până la sfârşitul lunii iunie, astfel încât sa le ajute să îşi desfăşoare activitatea normal în această perioadă dificilă.

“Repetăm apelul la calm şi la pregătirea unor soluţii sistemice, alături de autorităţile legislative şi de reglementare, asociaţii patronale şi asociaţii de clienţi. Vom lucra împreună cu clienţii noştri pentru a găsi măsuri adecvate şi personalizate pentru fiecare caz în parte, care să asigure o relaţie normală şi în viitor, fără a genera costuri nesustenabile sau alte probleme pentru aceştia. Este foarte important să gândim pe termen lung soluţii pentru întreaga economie românească – în special soluţii pentru IMM-uri, pentru siguranţa locurilor de muncă, pentru strategii şi măsuri concrete de rezilienţă economică. Aceasta va fi provocarea pe termen lung. Pe termen scurt vom depăşi epidemia, pe termen lung va trebui sa începem să ne pregătim cu sprijin masiv pentru întreaga economie”, au mai declarat reprezentanţii băncii. 

Categories: National

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*