Bistrițenii au de ieri încă 25 de “produse tradiționale”, atestate de Guvern. Vezi lista lor!
Încă 25 de produse alimentare ale unor producători bistrițeni au fost atestate ieri, de Ministerul Agriculturiii și Dezvoltării Rurale, ca fiind “produse tradiționale”, meritul fiind din nou al promotorilor de la Asociația AFI – ProFamilia din Bistrița.
Din anul 2013 până în 2019, ”Povila de Bîrgău” și „Pita cu crumpiri” au fost singurele produse din Bistrița-Năsăud care au primit atestatul de “produs tradițional“. Ieri, AFI ProFamilia a obținut atestarea pentru alte 25 de produse, după ce în 2019 a reușit certificarea a 26 de “produse montane”. În total, județul are acum 53 de produse care au primit denumire calitativă din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Unele dintre aceste produse au acum o dublă recunoaștere, și ca produs montan și ca produs tradițional.
Care sunt cele 25 de noi “produse tradiționale”, care vor fi recunoscute ca atare oriunde în Uniunea Europeană?
Lista curge așa: Chisăliță de zneură, Chisăliță de mură, Chisăliță de afine, Chisăliță de soc, Chisăliță de merișor sălbatic, Chisăliță de pomnițe, Chisăliță de nuci verzi, Chisăliță de cireșe pădurețe, Chisăliță de pene de rujă, Chisăliță din pene de acăț, Chisăliță din pene de lilie, Chisăliță din pere pietroase, Hece-pece, LiptarSirop de zneură, Sirop de mură, Sirop de afine, Sirop de soc, Sirop de pene de soc, Sirop din pene de acăț, Sirop din pene de rujă, Sirop din pene de tei, Sirop de nintă, Sirop din muguri de buhaș și Sirop din șimbru de camp.
“A fost o muncă grea, laborioasă, epuizantă în anumite perioade, dar tenacitatea și perseverența echipei Asociaţia Femeilor Întreprinzătoare (AFI), coordonată de dna. Doina Monda și-au spus cuvântul, în finalul fericit de astăzi. Există încă multe probleme de rezolvat: lipsa finanțării ONG-urilor, promovarea produselor, costurile mari privind analizele necesare, etc, dar asociația speră să găsească resursele să le depășească” – comunică Asociația, printr-un comunicat de presă.
Toate aceste produse pot fi găsite pe site-ul www.afiprofamilia.ro; www.madr.ro sau prin intermediul aplicatiei de telefon mobil CPAC.