Cine va construi la Unirea viitorul centru de zi pentru adulții cu handicap neuropsihic?

Companiile bistrițene FLAELY Grup și RECORD au depus oferte pentru lucrările de proiectare și construire a viitorului Centru de zi pentru persoane adulte cu handicap neuropsihic și mental, proiectat în cartierul Unirea. Rezultatul licitației urmează să fie cunoscut în câteva zile.
Valoarea estimată a investiției, finanțată prin PNRR, este de 3,57 milioane lei. Concret, un imobil cu trei corpuri de clădire, în regim de înălțime subsol (parțial) și parter, cu o suprafață de 300 mp, va fi construit la nr. 51 dim Unirea, pe un teren de 1.196 mp.
“Obiectivul propus va asigura spații și dotări corespunzătoare pentru desfășurarea activităților atât de tip lucrativ-recreativ, cât și de recuperare medicală. Se dorește ca Centrul de zi pentru persoane adulte cu handicap neuropsihic și mental sa fie realizat pe un singur nivel, cu o suprafață de aproximativ 300 mp, dintr-un sistem constructiv integrat eficient și să corespundă cu reglementările standardului nZeb. Spațiul exterior al Centrului de zi va fi amenajat și sistematizat în conformitate cu cerințele specifice ale utilizatorilor. Pe lângă zonele verzi amenajate cu arbori, arbuști și floră, se vor amenaja două zone speciale de loisir, bănci, foișoare, o gradină terapeutică /crescătorie de animale mici și diverse echipamente de relaxare și mișcare, de exemplu coș de baschet, mese de șah sau altele.” – arată caietul de sarcini din licitație.
Centrul va intra în subordinea Direcției de Asistență Socială din Primăria Bistrița.