Comuna Petru Rareș semnează o finanțare de 1,2 mil. euro cu AFIR și trage tare să asfalteze toate străzile

Comuna Petru Rareș semnează o finanțare de 1,2 mil. euro cu AFIR și trage tare să asfalteze toate străzile

Primăria Petru Rareș a fost invitată ieri de AFIR să semneze contractul de finanțare în valoare de 1,2 milioane euro pentru proiectul de asfaltare a 4,3 km de drumuri comunale.

Așteptam de ceva vreme această invitație, să semnăm contractul, pentru a putea da drumul la licitație și să pornim lucrările. Astăzi (joi – n.r.), chiar în timpul unei vizite pe șantierele din comună, am primit un telefon de la AFIR, care ne-a anunțat să mergem la semnat! Este un proiect important pentru noi, vom putea moderniza încă 4,3 km de străzi. Cu lucrările care se află în derulare acum, cu diverse surse de finanțare, și cu cele care vin, eu cred că la finalul anului următor vom avea asfaltate toate străzile din comună, cu o lungime totală de aproximativ 17 km. E un lucru mare, ținând cont că fosta administrație a asfaltat doar câteva sute de metri pe parcursul mai multor mandate în fruntea comunei” – a declarat, pentru Bistrița Business, primarul Ionel Ropan.

Categories: Bursa, Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*