Consiliul Județean vrea să cumpere 8 ha de teren lângă groapa de gunoi de la Tărpiu

Consiliul Județean vrea să cumpere 8 ha de teren lângă groapa de gunoi de la Tărpiu

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud intenționează să cumpere un teren în apropiere de groapa de gunoi de la Tărpiu, teren pe care ar urma să fie amenajată o stație de tratare mecanico-biologică a deșeurilor.

Deocamdată Consiliul Județean Bistrița-Năsăud așteaptă oferte care pot veni atât din partea persoanelor fizice, cât și din partea persoanelor juridice. CJ BN anunță că prețul maxim pe care îl oferă pentru achiziția terenului va fi de 1,8 euro/mp și că achiziția terenului va fi negociată de către o comisie de evaluare.

Potrivit documentației tehnice, terenul trebuie să îndeplinească
o serie de condiții:

  • Suprafață de 80.000 mp, cu lățime de aproximativ 150 m
    (minim 120 m)
  • Să fie amplasat cât mai aproape de Centrul de
    Management Integrat al Deșeurilor
  • Distanța recomandată față de zona de locuit (zona
    rezidențială) să fie de minim 500 m
  • Amplasamentul să nu fie în zone cu arii protejate și zone
    de proetecție a elementelor patrimoniului natural și
    cultural
  • Să aibă acces la utilități
  • Să nu fie traversat de linii electrice aeriene sau subterane,
    conducte de alimentare cu gaze sau alte utilități care pot
    impune restricții cu privire la realizarea proiectului
  • Să nu fie obiectul unui litigiu și să fie liber de orice sarcini


Ofertele pot fi depuse până în data de 25 ianuarie la
Registratura Cosiliului Județean Bistrița-Năsăud. Acestea
urmează să fie deschise pentru a fi evaluate în 27 ianuarie.

Categories: Bursa, Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*