FRASINUL a câștigat o lucrare de 20,8 mil. lei în comuna Fărcașa din Maramureș
Constructorul bistrițean FRASINUL a câștigat licitația pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canalizare în comuna Fărcașa din Maramureș. Valoarea totală a contractului este de 20,8 milioane lei.
Lucrările, care vor fi efectuate în localitățile Fărcașa, Sârbi, Buzești și Tămaia, presupun, în principal, realizarea unor foraje la mare adâncime, aducțiuni de la aceste foraje la stația de tratare, modernizarea și extinderea stației de tratare, extinderea distribuției de apă potabilă pe o distanță totală de 2,9 km, extinderea rețelei de canalizare pe o lungime de 4 km.
Investiția va fi realizată din fonduri obținute prin programul guvernamental Anghel Saligny.
FRASINUL este unul dintre cei mai mari constructori din regiune, cu lucrări în mai multe zone din țară, care a realizat o cifră de afaceri de 232 milioane lei în 2023, cu aproape 250 de angajați.