Una dintre cele mai puternice companii de construcții din Bistrița-Năsăud, Frasinul, a contractat anul trecut mai multe proiecte în valoare totală de 130,49 mil. lei. Constructorul bistrițean a executat lucrări atât în Bistrița-Năsăud, cât și în județele Mureș și Suceava.
Cel mai mare proiect adjudecat de Frasinul în 2019 a fost proiectarea și execuția lucrărilor complexului sportiv din Wonderland – Unirea. Proiectul finanțat de la Guvern are o valoare de 67,1 mil. lei.
Pentru reparații la un pod aflat peste râul Someș, în localitatea Feldru compania Frasinul a încasat 3,1 mil. lei. Contracul a fost semnat la începutul lunii noiembrie.
Un alt proiect important câștigat de firma antreprenorului Traian Larionesi a fost proiectarea și executarea unei punți pietonale în orașul Sângeorz Băi, lucrare adjudecată cu 1,09 mil. lei.
Cu 30 mil. lei, Frasinul a câștigat în vara anului trecut licitația pentru executarea unor lucrări hidrotehnice pe Valea Budac în localitatea Budacul de Jos.
Cu 4,6 mil. lei constructorii de la Frasinul au executat lucrări hidrotehnice și în localitatea Cetate, pe Valea Budușel.
Frasinul a adjudecat și licitația pentru proiectul “Modernizare centru civic și trotuare în comuna Maieru”, lucrare licitată la prețul de 7,8 mil. lei.
Firma controlată de Larionesi a ajuns și în județul Suceava unde a semna în primăvara anului trecut un contract de 8,6 mil. lei pentru modernizarea unor străzi de acces și a unor locuri de recreere în stațiunea Vatra Dornei.
În februarie anul trecut, Frasinul a semnat un contract în valoare de 3,6 mil. lei pentru construirea unui pod peste râul Mureș în localitatea Borzia – județul Mureș.
Tot la Maieru a câștigat și licitația pentru asfaltarea unor capete de străzi, proiect ce valorează 4,6 mil. lei.