Încep șantierele la creșa și dispensarul din Reteag, investiții cumulate de peste 18,5 mil. lei
Constructorul bistrițean TIN EXPERT va realiza noua creșă din Reteag, comuna Petru Rareș, și va moderniza dispensarul din aceeași localitate, lucrări de cca. 18,5 milioane lei, contractate prin Compania Națională de Investiții (CNI).
Viitoarea creșă va fi o construcție tip, impusă de CNI, și va costa peste 13 mil. lei. Reabilitarea, modernizarea și dotarea dispensarului din Reteag vor costa 5,43 mil. lei.
“Am predat amplasamentul pentru ambele șantiere și foarte curând vom emite autorizațiile de construire, astfel încât constructorul să se apuce de treabă. Cetățenii din Petru Rareș au nevoie rapid de aceste obiective și vom urmări ca ele să fie ridicate la cele mai bune standarde. Pentru noi este un avantaj că același constructor a câștigat ambele licitații, vom avea două șantiere în paralel și probabil că lucrările vor merge mai alert” – a spus, pentru Bistrița Business, Ionel Ropan, primarul comunei Petru Rareș.
TIN EXPERT CONSTRUCT, cu sediul în Tureac, este una dintre companiile de construcții cu o dinamică foarte bună în ultimii ani, mai ales în zona lucrărilor publice. Doar în 2024, firma a contractat lucrări publice de peste 60 de milioane lei: creșe în Satu Mare, Cluj, Bistrița-Năsăud, dispensare în Suceava și Bistrița-Năsăud, renovarea energetică a Colegiului de Muzică din Cluj etc. În 2023, compania a contractat construcția mai multor săli de educație fizică și sport din țară și a încheiat anul respectiv cu afaceri de peste 20 mil. lei.



