Inspectoratul de Poliție BN cere dreptul de a folosi două terenuri din Parcul Industrial

Inspectoratul de Poliție Bistrița Năsăud vrea să utilizeze două parcele din Parcul Industrial Bistrița Sud pentru pregatirea șoferilor din instituție.
In ședință de Consiliu Local care va avea loc miercuri se va discuta solicitarea IPJ BN de a utiliza o suprafață din terenul situat în Parcul Industrial Bistrița Sud în vederea desfășurării cursurilor de conducere a autovehiculelor în regim prioritar, realizate de Biroul de Pregatire Profesională. IPJ vrea să desfășoare cursuri practice cu polițiștii din cadrul inspectoratului precum: tehnici de conducere defensivă, parcurgerea de către polițiști a diverse teme, precum accelerarea și frânarea, derapajul controlat, practici periculoase la volan, tehnica corectă a virajului, etc., tehnicile fiind strict supravegheate de către specialiștii Biroului de Pregătire Profesională.
Suprafața care urmează să fie dată în folosință este de 34.314 mp respectiv 20.634 mp și le va fi pusă la dispoziția IPJ gratuit timp de un an de zile (cursurile urmează să se desfășoare în anumite perioade prestabilite, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08.00-16.00, cu mașini și materiale din dotarea IPJ ) cu posibilitate de prelungire anuală, pe bază de protocol încheiat între părți.