Investiții de 7,1 mil.euro în rețeaua de apă și canalizare la Căianu Mic

Investiții de 7,1 mil.euro în rețeaua de apă și canalizare la Căianu Mic

Primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, anunță că în perioada următoare la nivelul comunei pe care o gospodărește, în localitățile Căianu Mic, Căianu Mare, Dobric și Ciceu-Poieni, vor fi realizate rețele de aducțiune a apei potabile și canalizare, în lungime totală de 52,09 kilometri!

“Astfel, aceste lucrări vin în completarea lucrărilor deja realizate! Un număr de 485 de gospodării din comuna Căianu Mic sunt racordate la apă, iar după implementarea acestui proiect, atât de necesar, toate casele și gospodăriile din cele 4 localități componente comunei noastre vor beneficia de acces în condiții decente la aceste utilități!”, spune Paul Știr.

Valoarea totală a investiției se ridică la 7,1 mil. euro, iar fondurile pentru ducerea la bun final a proiectului vor fi alocate din bugetul Uniunii Europene, bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și din bugetul local al comunei Căianu Mic.

Categories: Local

About Author