La 15 luni de la start, BARRIER Bistrița estimează vânzări de 2 mil. euro pentru 2019
La doar un an și câteva luni de când a preluat franciza BARRIER în județele Bistrița-Năsăud și Mureș, compania GMI Construct estimează pentru 2019 venituri de cca. 2 mil. de euro. Tâmplăria PVC produsă de BARRIER la Bacău a ajuns deja în proiecte imobiliare mari din Cluj, Timișoara, Mureș și Bistrița-Năsăud.
“La momentul preluării francizei, acum un an și jumătate, noi ne ocupam de construcții pentru diverși dezvoltatori imobiliari, lucrări pentru primării și producție de betoane pentru construcții. Adevărul este că nu erau afaceri foarte profitabile la acea dată, efortul era mult prea mare pentru rezultatele pe care le obțineam. Și a venit oportunitatea aceasta, cu franciza Barrier. De fapt, un client de-al nostru din Cluj ne-a solicitat o ofertă pentru tâmplărie PVC și ne-a dat ideea parteneriatului cu Barrier. Am demarat discuțiile și în câteva luni inauguram show-room-ul din Bistrița și mai apoi pe cel din Târgu Mureș. Și am pornit la vânzări”, explică Gabriel Gorea, managerul GMI Construct.
În piața locală și regională a tâmplăriei PVC funcționează de decenii câteva branduri renumite, dar franciza Barrier și-a găsit locul ei într-un timp foarte scurt. Între avantajele de a prelua o franciză poate cel mai important e acela că nu mai trebuie să trudești ani de zile să crești un brand, pentru că acesta există deja. A doua zi după ce ai semnat contractul, intri sub umbrela acelui brand, cu toate beneficiile ce decurg de aici: notorietate, experiență, suport logistic, garanție de produs, prioritate la livrări, prețuri avantajoase etc.
“Ne-a ajutat mult faptul că brandul există, dar și mai tare realitatea din spatele brandului. Adică în spatele Barrier este un producător de anvergură, cu investiții de zeci de milioane de euro în infrastructura de producție, cu reprezentanți în mai multe zone ale țării. Când ai un asemenea spate, care îți oferă și produse de calitate, vânzarea nu e un proces atât de greu”, spune Gabriel Gorea.
Un alt factor care a influențat decisiv creșterea din 2019 a fost piața însăși. Dezvoltatorii imobiliari sau constructorii au început să solicite și să folosească produse și materiale de calitate superioră, renunțând la gama low-cost cu care au defilat vreme de decenii. GMI Construct a reușit să intre în două parteneriate strategice, unul cu Maurer Imobiliare (unul dintre cei mai dinamici dezvoltatori imobiliari din România, cu cartiere de blocuri în Brașov, Târgu Mureș, Cluj) și celălalt cu MIS Grup (Bistrița-Năsăud). Maurer folosește tâmplărie Barrier, contractată de la GMI Construct, la blocurile pe care le ridică în Târgu Mureș și Brașov, existând discuții deja și pentru cele din Constanța. MIS Grup a introdus gama premium Barrier la blocul de lux pe care îl construiește în Bistrița, în spatele galeriei comerciale B1 Shopping Bistrița, dar și la alte lucrări pe care le face, cum ar fi modernizarea unor școli și licee din județ. Alți dezvoltatori imobiliari locali, cum ar fi Runcan Construct, Campeador (cu lucrări în Timișoara și Cluj), Metropolitan Grand Residence sau Green City Residence au folosit sau vor folosi produsele Barrier. În plus, un dezvoltator din Târgu Mureș a contractat tâmplăria PVC pentru un estate de 18 case, iar altul din Bistrița pentru un estate de 14 case.
“Avem contracte bune semnate, ne străduim să le onorăm la timp și la calitatea promisă. În acest moment avem o echipă de 20 de montatori și 10 oameni de vânzări/staff administrativ. Desigur, vom crește ca număr dacă vom contracta mai mult, dar deocamdată ne descurcăm. Intenția noastră este ca în 2020 să deschidem o franciză Barrier și în Cluj. Deja există doi francizați Barrier acolo, dar studiile arată că piața Clujului poate duce cel puțin încă unul. Mai avem în vedere să dezvoltăm exportul, să ajungem undeva la 20% din vânzări. Deocamdată, exportul înseamnă cam 5% din afacerea noastră, cu livrări în Germania și Austria, dar vrem să intrăm și în Italia și Franța. Cu pași mici. Cred că ne-am maturizat, noi ca antreprenori, am învățat multe din afacerile trecute, unele mai bune, altele mai puțin reușite, și suntem foarte precauți în tot ceea ce întreprindem acum” adaugă Gabriel Gorea.