M.I.S Grup licitează un campus de învățământ la Timișoara, investiție PNRR de peste 140 mil. lei

M.I.S Grup licitează un campus de învățământ la Timișoara, investiție PNRR de peste 140 mil. lei

Constructorul M.I.S Grup licitează proiectarea și construcția viitorului Centru regional integrat pentru învățământ dual VEST, din Timișoara, proiect evaluat la 141 milioane lei, finanțat din PNRR.

Cinci asocieri de companii de construcții au depus oferte în licitația organizată recent de Municipiul Timișoara, rezultatul evaluărilor urmând a fi cunoscut în 15 ianuarie 2026.

Pe un teren de peste 3 hectare, vor fi construite o școală (săli de clasă, laboratoare, ateliere, auditoriu, mediatecă, cantină, spații de socializare, spații administrative și sală de sport, cu regim de înălțime Dp+P și P+3E) și un cămin pentru cazarea elevilor (cu capacitate de 100 locuri, regim de înălțime P+5E). În plus, vor fi amenajate spațiile exterioare: căi de acces, alei, iluminat, spații verzi, spații de recreere etc. Din totalul suprafeței de teren, construcțiile se vor întinde pe o arie construită de 8.772 mp (17.218 mp aria desfășurată).

Interesant, finanțarea a fost accesată din PNRR de un consorțiu format din Primăria locală, 3 universități, Inspectoratul Școlar, 7 licee, 16 companii private și 3 asociații de business.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author