Constructorul AMICII Building și-a creat propria divizie de producție mobilier
Compania de construcții AMICII Building și-a creat propria divizie de producție mobilier – AMICII Furniture – și atacă piața cu produse la comandă, semnate de un designer specializat, realizate din materiale de calitate superioară, dar care au prețuri finale rezonabile.
“AMICII Furniture a pornit dintr-o nevoie proprie, atunci când am finalizat hotelul Panoramic din Colibița și nu am găsit furnizorul dorit pentru mobilier. Ne-am mișcat foarte repede cu construcția hotelului și aveam nevoie de mobilier personalizat, în volum mare, de calitate foarte bună, livrat foarte rapid. În cele din urmă, am realizat noi acel mobilier și ne-am dat seama că a fost o idee grozavă.” – a povestit, pentru Bistrița Business, Ionuț Gîvan, unul dintre managerii AMICII Building.
Compania avea deja câteva utilaje necesare producției de mobilier, achiziționate anterior, dar nefolosite. A mai adăugat câteva, le-a montat într-o hală la Tiha Bârgăului, lângă brutăria Delice Pan, a angajat câțiva oameni pricepuți, a început colaborarea cu un designer de mobilier și a pornit producția.
“Avem multe proiecte publice sau private în derulare care implică și dotarea cu mobilier și până acum alergam după furnizori de încredere. De acum, ne bazăm pe atelierul nostru. Intenționăm să construim o hală nouă pentru această divizie și să mărim echipa, pe măsură ce intră și comenzi din exterior, ceea ce se întâmplă deja. Avem clienți care ne caută și solicită oferte pentru mobilier în proiectele lor personale. Suntem prezenți într-o piață cu mare potențial, iar noi aducem în plus argumentul de bază al companiei noastre: calitatea. La Amicii Building, înainte de orice, vorbim despre calitate, cu asta a crescut firma noastră” – a mai spus Ionuț Gîvan.