Paradox: Județul are 4.375 de șomeri, +25% față de 2019, dar firmele nu-i găsesc ca să-i angajeze!
Numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii decembrie 2020 era de 4.375 persoane, în creștere cu 277 persoane faţă de luna anterioară şi cu 1.046 mai multe faţă de acelaşi moment al anului 2020.
Potrivit Direcției Județene de Statistică, rata şomajului la final de 2020 a fost de 3,4%, cu 0,8 puncte procentuale peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent, cu 0,2 puncte procentuale peste nivelul lunii anterioare și la același nivel cu rata șomajului la nivel naţional.
În ciuda creșterii numărului de șomeri din județ, companiile se confruntă în continuare cu o criză majoră de personal și multe dintre ele au reluat procedurile de a aduce muncitori străini.
“Aducem 5 muncitori nepalezi în săptămânile viitoare, suntem în faza de a le obține vizele. În piața locală nu am găsit oameni buni, dispuși să muncească. Ori preferă să stea pe ajutorul de șomaj și în paralel să lucreze la negru, ori au pretenții exorbitante, vor salarii așa cum au avut ei în Irlanda sau Germania, acolo unde au mai lucrat. Pe nepalezi i-am selectat cu atenție, sunt meseriași buni, care au mai lucrat în străinătate, vorbesc engleză, nu au probleme cu clima, și vor munci la noi pe 600 dolari (cu cazare și masă inclusă). La ei salariul e de cca. 100 dolari, deci le convine.” – ne-a spus reprezentantul unei companii de construcții bistrițene.
În ultimii ani, mai multe firme locale au angajat indieni, vietnamezi, coreeni, nepalezi și în mare parte s-au declarat mulțumite de decizia lor.