Primăria Năsăud a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Generale “Mihai Eminescu”
Primăria Năsăud a anunțat licitația pentru lucrările de reabilitare, modernizare și dotare a Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu” și a infrastructurii urbane adiacente, investiție estimată la 28 milioane lei.
Licitația va fi desfășurată în 29 aprilie a.c. Proiectul tehnic, licitat separat, a fost realizat de compania Amicii Building.
Construcția existentă, clasificată ca monument istoric, a fost realizată între anii 1929-1933 și are regim de înălțime S+P+2E+Pod. Constructorul care va câștiga licitația va realiza ample lucrări de recompartimentare a spațiilor existente, de refacere a structurilor, tâmplăriei și finisajelor, de instalații sau de montare a unui sistem de colectare a apelor pluviale. La final, contractul include și dotări cu mobilier, echipamente și obiecte necesare desfășurării activității școlare și administrative în condiții moderne.
În luna septembrie 2023, au debutat lucrările la prima parte a proiectului, cea care vizează reabilitarea spațiilor exterioare, începând cu trotuarele limitrofe școlii. “Este unul dintre proiectele majore pe care administrația noastră le implementează și ne bucurăm că am ajuns în această etapă, a licitației pentru lucrările legate de modernizarea școlii!” – a spus Dorin Vlașin, primarul orașului Năsăud.