Radu Moldovan : Avem finanțare semnată pentru MasterPlan, cine spune altceva vorbește prostii!
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat într-o conferință de presă că Aquabis are contract de finanțare pentru Masterplanul de apă și canalizare, contrar informațiilor lansate ieri de primarul Ioan Turc.
”În momentul de față, avem finanțare pentru Masterplanul de apă și canalizare integral. E același contract semnat în 2020 sau 2021, nu a fost nevoie să semnăm altul, deși sursa banilor s-a schimbat. Din 12 contracte de lucrări mai este unul singur nesemnat, cel din zona Năsăud. Achiziția pentru CL 2 Bistrița a fost finalizată, iar în momentul de față se derulează lucrări la Slătinița și se fac tot felul de documentații prealabile lucrărilor pe alte străzi. În concluzie, ce s-a spus sunt niște minciuni de campanie“, a spus președintele CJ Radu Moldovan.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, prezent la conferința de presă, a explicat că, după încheierea Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM) la 31 decembrie 2023, a început Programul de Dezvoltare Durabilă (PDD), iar multe contracte pe infrastructura de apă/canal au fost mutate cu finanțarea pe acest program.
”În România, același lucru se întâmplă și la Bihor, și la Prahova și în alte părți. Acestea sunt proiecte de infrastructură mare care nu se finalizează atât de repede, însă toate proiectele de apă de la nivel național care au început prin POIM se finanțează prin PDD”, a spus Câciu.
La conferința de presă au mai participat fostul premier Victor Ponta, ministrul Digitalizării Bogdan Ivan, primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, și managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență, Gabriel Lazany.
“Șansa județului Bistrița-Năsăud, acum 12 ani, a fost Radu Moldovan, cu echipa de lângă el. Ce șanse ar fi avut un județ mic, prin care nu trece nici autostrada, nici investitorii nu se înghesuie? Moldovan a luptat foarte mult, a atras fonduri și a realizat lucruri importante.” – a spus Victor Ponta.
(Material electoral comandat de Partidul Social Democrat – PSD Organizația Județeană Bistrița-Năsăud / Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 21240002)