S-a anunțat licitația de aproape 100 mil. euro pentru DJ 151, spre județul Mureș
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud scoate la licitație, în 28 noiembrie a.c., reabilitarea unui alt drum important care face legătura cu județul Mureș: DJ 151 – adică Bistrița – Sigmir – Șintereag – Sâmnihaiu de Câmpie – limita Mureș.
În total, aproape 77 km de drum, împărțiți în 3 loturi, vor fi reabilitați, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 491 milioane lei. Pe lângă execuție, contractul va include și proiectarea și asistența tehnică. DJ 151 este cel mai lung drum județean din Bistrița-Năsăud, traversând nu mai puțin de 16 localități.
Lucrările sunt împărțite în 3 loturi:
LOT 1 – Limita județ Mureș – final comuna Sânmihaiu de Câmpie – o lungime de 24.7 km
LOT 2 – Final comuna Sânmihaiu de Câmpie – Șintereag (DN 17) – cu o lungime de 35.8 km
LOT 3 – (DN 17) Șintereag – Bistrița – cu o lungime de 16.3 km