Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa a acumulat la 30 iunie 2017 datorii la bugetul de stat de aproape un milion de lei, se arată în datele publice oferite de ANAF. Din această sumă, peste 300000 lei reprezintă penalități la datoria principală, de 610000 lei.
Reamintim că în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 465 din data de 21 iunie 2017, a fost publicată Hotărârea nr.422/2017 privind reorganizarea Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicolă Bistrița. Această reorganizare a presupus desfiinţarea vechii stațiuni și reînființarea ei sub denumirea Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură. Noua entitate a preluat activele și pasivele vechii stațiuni de cercetare, dar și angajații.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a reorganizat în acest an șase instituții de cercetare – dezvoltare în domeniu, pentru a stopa declinul cercetării agricole. Proiectele MADR reintroduc subvențiile pentru aceste centre, după ce în 2013 s-a decis ca ele să supraviețuiască din propriile venituri, finanţându-se exclusiv din contracte, asemănător societăților comerciale. Potrivit unui raport al Curții de Conturi, Academia de Ştiinţe Agricole (care are acum în subordine și stațiunea de la Bistrița) avea în 2009 un număr de 1.044 de cercetători, iar în 2016, doar 467. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița este acum o instituție publică, iar bugetul ei este alimentat atât din venituri proprii, dar în special din alocări de la stat.