Vești bune pentru bistrițeni: Au început lucrările la pistele pentru cicliști

Vești bune pentru bistrițeni: Au început lucrările la pistele pentru cicliști

Viceprimarul Cristian Niculae anunță că au început lucrările de amenajare a pistelor pentru bicicliști în municipiul Bistrița. Primul tronson de drum care a intrat în șantier este Drumul Dumitrei Vechi – str. Eroilor – str. Dimitrie Cantemir.

Acest proiect in valoare de 4,5 mil. de euro finanțat pe fonduri europene înseamnă 26 de km de piste pentru biciclete pe 28 de str[zi din oraș, care alături de “Linia Verde” și “Axa Decebal-A. Mureșanu-Năsăudului” vor pune la dispoziția bistrițenilor o rețea de peste 50 de km de piste. În doi ani vom avea un oraș mai aerisit din punct de vedere al traficului, mai puțin poluat, mai frumos și mai verde, această rețea de piste de cicliști încurajând folosirea bicicletei în detrimentul autoturismului personal și totodată un stil de viață sănătos și activ”, anunță viceprimarul Cristian Niculae.

Lucrările vor fi realizate de compania CML.RO și în total, urmează să fie amenajate piste pentru bicicliști pe 28 de străzi, lungimea pistelor fiind de 26 km. De asemenea, în plan este și amplasarea a 7 stații de închiriat biciclete alimentate cu panouri fotovoltaice și de la rețeaua de energie electrică.

Constructorul are la dispoziție 22 de luni să finalizeze lucrările, iar pentru acestea va trebui să ofere o garanție de 24 de luni.

Categories: Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*