WIZZ Air propune 9 destinații noi de pe aeroportul din Târgu Mureș, începând din martie 2026
Compania WIZZ Air revine în forță pe Aerportul Transilvania Târgu Mureș și propune, din martie 2026, nouă zboruri către destinații din Europa: Bruxelles Charleroi (Belgia), Larnaca (Cipru), Paris Beauvais (Franța), Dortmund și Memmingen (Germania), Milano Bergamo și Roma Fiumicino (Italia), Basel (Elveția) și Londra Luton (Marea Britanie). Acestea vin în completarea rutei deja existente, către Budapesta.
„Redeschiderea bazei noastre din Târgu Mureș este un moment de mândrie pentru Wizz Air, dat fiind că acesta a fost primul aeroport din România de pe care am operat, în 2006. Aproape două decenii mai târziu, revenim cu un angajament reînnoit, alocând o aeronavă modernă Airbus A320neo, lansând nouă rute noi și oferind în total 10 conexiuni” – a spus Radó András, director de comunicare al companiei Wizz Air.





