5 medalii de aur în Croația pentru echipa restaurantului COLINA & Events din Bistrița
Cu cinci medalii de aur, câteva de argint și câteva de bronz s-a întors familia lui Adrian Șutu (coproprietar al restaurantului COLINA & Events din Bistrița alături de fratele său Florin) de la concursul internațional de gătit BISER MORA, organizat în Croația în perioada 18-21 martie 2026. Toate delicatesele premiate cu aur sunt introduse deja în meniul de la COLINA & Events și pot fi testate de pasionații de mâncăruri bune.
Soții Ioana și Adrian Șutu, alături de copiii lor Ionuț, Adrian jr. și Eliza – toți înnebuniți după gătit – s-au înscris la această competiție internațională prin intermediul Asociației Culturale Euro Est Alternativ (ACEEA). Alături de ei, a participat și chef Vasile Ardelean (un maramureșean mutat în Republica Moldova), care a luat și el medalie de aur pentru o rețetă cu pui).
Peste 500 de participanți din 15 țări au intrat în competiția pentru gătit mai multe sortimente de vită, pui, pește, paste, risotto și desert. Doar două echipe au reprezentant România, adică familia Șutu și Vasile Ardelean, plus încă un competitor.
La categoria seniori, Adrian Șutu a primit aurul pentru un antricot de vită gătit pe jar și pentru un risotto cu vită și hribi. Ioana Șutu a fost premiată cu aur pentru desert, cu o porție de papanași desăvârșiți. La categoria juniori, Ionuț și Eliza au primit aur la capitolele desert, respectiv pui (cu sos de hribi și parmezan), iar Adrian jr. a luat argintul pentru pastele sale. Cu toții au primit și câteva medalii de bronz, acolo unde nu au luat aur sau argint.
“Rezultatele sunt extraordinare! Aș vrea să mulțumesc întâi asociației ACEEA, care ne-a purtat spre acest concurs, și doamnei Iulia Drăguț. Vreau neapărat să-i mulțumesc și lui Radu Zărnescu, maestrul care mi-a perfecționat tehnica de gătit vită, cel mai mare specialist în vită pe care-l are acum bucătăria din România. De asemenea, mulțumiri celor de la Royal Angus, care ne-au pus la dispoziție o carne perfectă pentru acest concurs! Vă așteptăm pe toți la COLINA & Events, să testați produsele care au adus medalii! Nu se întâmplă des ca echipa unui restaurant din Bistrița să fie premiată international la acest nivel, asta trebuie să spună ceva despre mâncarea noastră de la COLINA & Events!” – a spus Adrian Șutu.







