CML împreună cu Global Industrial semnează lucrări de 91 mil. lei în Oradea

CML împreună cu Global Industrial semnează lucrări de 91 mil. lei în Oradea

CML.RO și partenerul său Global Industrial au semnat un contract de 91,1 milioane lei pentru modernizarea a două bulevarde ce traversează Oradea, proiect al primăriei locale finanțat cu fonduri proprii și europene.

Lotul 1 al lucrărilor, câștigat de asocierea Global Industrial – CML.RO (proiectul e mai amplu, fiind împărțit în mai multe loturi și etape), prevede în principal modernizarea bulevardului Magheru și a unor porțiuni din Republicii; realizarea de benzi dedicate pentru transportul public (tramvai și autobuz); reconfigurarea benzilor auto și a intersecțiilor; refacerea completă a carosabilului și trotuarelor; modernizarea liniilor de tramvai și a stațiilor; piste pentru biciclete și spații pietonale mai largi; înlocuirea iluminatului public; reabilitarea rețelelor de utilități aflate sub carosabil; mobilier urban nou (bănci, coșuri, rastele biciclete etc.); plantări și amenajări verzi.

Proiectul urmărește să transforme coridorul într-o arteră orientată mai mult spre transport public și mobilitate urbană modernă, reducând timpul de deplasare pentru tramvaie și autobuze. Lucrările vor dura 22 de luni.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author