A fost relansată licitația pentru SF-ul drumului de mare viteză Baia Mare – Bistrița

A fost relansată licitația pentru SF-ul drumului de mare viteză Baia Mare – Bistrița

Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA a scos astăzi la licitație Studiul de Fezabilitate necesar pentru drumul de mare viteză Baia Mare – Bistrița. Contractul este estimat între 21,5 și 25,4 mil. lei, plus TVA, iar deschiderea ofertelor va avea loc în 25 octombrie a.c.

Contractul va fi împărțit în două loturi: Baia Mare – Dej și Dej – Bistrița, pentru primul lot fiind estimată o valoare între 13-15 mil. lei, iar pentru al doilea 8-10 mil. lei (la care se adaugă TVA). Ofertanții pot viza unul dintre loturi sau ambele. Pentru fiecare lot în parte, durata contractului este de 18 luni de la data de începere a contractului. Dacă totul merge bine (fără contestații și alte amânari), studiul ar trebui să fie gata până în vara lui 2023. Va urma licitația pentru execuție, ceea ce înseamnă că abia în 2024, cel mai curând, va începe șantierul, care se va întinde și el pe o durată de minimum 3 ani.

„Finanțarea obiectivului va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile și alte surse de finanțare legal constituite – se indică în caietul de sarcini, întocmit de CNAIR pentru lotul Dej-Bistrița.  „Considerăm oportună promovarea proiectului ca drum de mare viteză, cu realizarea în cadrului Studiului de Fezabilitate a unei analize multicriteriale detaliate, din care să reiasă categoria drumului de mare viteză (autostradă sau drum expres).” – mai spune CNAIR.

Lotul Dej-Bistrița va include și variantele de ocolire pentru localitățile intersectate de acesta și va ține cont de conexiunea cu drumul expres Cluj-Dej, cu drumul de mare viteză Baia Mare-Dej și cu tronsonul Bistrița-Vatra Dornei. Dejul va deveni un nod rutier de mare viteză.

Potrivit caietului de sarcini, drumul Dej-Bistrița va avea caracteristicile tehnice ale unui drum de mare viteză: 2×2 benzi de circulație, o lățime a carosabilului de 2x7m, o zonă mediană de 3 m și acostamente de 2,25 m pe fiecare parte a drumului.

De menționat că SF-ul pentru drumul Baia Mare – Bistrița – Suceava (cu loturile aferente) a mai fost licitat la finalul anului trecut, dar au existat contestații între ofertanți, care au condus, în final, la reluarea licitației.

Categories: Bursa, Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*