Compania IKEA România își va închide temporar cele două magazine pe care le are în țară începând de astăzi, 20 martie, ora 18:00. Închiderea celor două magazine este o măsură de precauţie împotriva riscului continuu de COVID-19.
“Este o perioadă ieşită din comun, iar prioritatea noastră absolută este să asigurăm sănătatea şi siguranţa clienţilor şi angajaţilor. Am fost alături de aceştia în toate aceste zile şi am monitorizat îndeaproape situaţia, iar aceasta este decizia corectă pe care trebuie să o luăm în momentul de faţă. Aşteptăm cu nerăbdare să ne reîntâmpinăm clienţii în magazine”, a declarat Sara Del Fabbro, CEO IKEA Europa de Sud Est.
Totuși, clienţii vor putea să cumpere online în continuare de pe IKEA.ro, iar produsele le vor fi livrate acasă fara necesitatea intrării în contact direct.
De asemenea, compania se angajează să-şi sprijine angajaţii în cel mai bun mod posibil pe durata crizei provocată de COVID-19..
“Suntem o companie care a manifestat întotdeauna grijă faţă de oameni şi planetă, iar gândurile noastre se îndreaptă acum către toţi cei afectaţi de virus şi către cei care lucrează neîntrerupt pentru a-i îngriji.”, a adaugat Sara Del Fabbro.
IKEA are deschise două magazine în București. IKEA este o companie privată care comercializează mobilier casnic. Compania a fost fondată în Suedia, dar este deținută de către o fundație olandeză, controlată de către familia Kamprad.