CML.RO câștigă 2 contracte de 94 mil. lei pentru pasaje pietonale în Târgu Jiu
Constructorul bistrițean CML.RO a câștigat două contracte importante pentru realizarea unor pasaje pietonale subterane în centrul municipiului Târgu Jiu. Ambele în parteneriat cu compania Dogerik Trans. Aceeași asociere e în cursă acum și pentru un Park&Ride în același oraș, evaluat la 35 milioane lei.
Primul contract semnat, în valoare de 43,9 milioane de lei, vizează construirea pasajului de la intersecția Străzii Unirii cu Strada Geneva și Bulevardul Republicii. Pasajul va avea patru accese, două dintre acestea prevăzute cu lifturi, și o suprafață desfășurată de aproximativ 1.472 mp. Aici, CML.RO a fost liderul asocierii.
Al doilea contract, de 33,8 milioane de lei, privește pasajul subteran de la intersecția Străzii Unirii cu Strada Victoriei. Acesta va avea o suprafață desfășurată de peste 1.117 mp și va include, pe lângă circulațiile pietonale, spații pentru cafe-bar, comerț și presă, grupuri sanitare și spații tehnice. Liderul de asociere aici a fost Dogerik Trans.
Cifrele nu include TVA.
Ambele investiții au ca beneficiar Municipiul Târgu Jiu și fac parte din proiectul de îmbunătățire a siguranței și atractivității deplasărilor pietonale pe coridorul Străzii Unirii. Finanțarea este asigurată în proporție de 85% din Fondul European de Dezvoltare Regională, 13% de la bugetul de stat și 2% din bugetul local.



