AGRO-Ardeal atacă piața Clujului, cu două magazine proprii deschise în 3 săptămâni

AGRO-Ardeal atacă piața Clujului, cu două magazine proprii deschise în 3 săptămâni

Unul dintre cei mai importanți producători de carne din regiune – AGRO-Ardeal – atacă în viteză marea piață a Clujului : în două luni a deschis două magazine proprii, unul în Mărăști, altul în Mănăștur.

La mijlocul lunii octombrie, compania bistrițeană anunța deschiderea unui magazin în Piața Mărăști, iar azi, 4 decembrie, e programată deschiderea unui al doilea magazin în Mănăștur, pe str. Bucegi.

Carne proaspătă, specialități tradiționale, produse locale și gustul adevărat de odinioară — toate vă așteaptă acum și mai aproape de casa voastră. Vă invităm să descoperiți calitatea AgroArdeal și să susțineți producătorii locali.” – au transmis reprezentanții AGRO-Ardeal.

Compania are acum o mică rețea de magazine proprii în județele Bistrița-Năsăud, Mureș și Cluj, dar produsele sale (carne și preparate din vită, porc, oaie) ajung în toată țara prin intermediul mai multor hypermarketuri și unor parteneri de dimensiuni mai mici.

Cu afaceri de 112 milioane lei în 2024 și 170 de angajați, AGRO-Ardeal – deținută de familia Peica – e una dintre cele mai mari companii de profil din regiune. Businessul se bazează pe fermele proprii de animale, pe unul dintre cele mai moderne abatoare din Transilvania și pe o puternică flotă auto, cu care compania își livrează marfa către parteneri.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author