Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) îi suspectează pe acționarii bistrițeni de la PREBET Aiud că au lucrat concertat la preluarea companiei, unde cumulează peste 44% din acțiuni, și le cere să depună o ofertă publică de preluare obligatorie a tuturor acțiunilor.
În decizia 869/07.07.2021, ASF vorbește despre legăturile de afaceri sau din acționariat dintre companiile Acord Construct Alt, Anodin Assets și GES Green Energy Specialists, motiv pentru care Autoritatea aduce în discuție prezumția de acțiune concertată în procesul de preluare de la Prebet Aiud și în deciziile luate în administrarea acelei companii. Pentru că cele 3 firme dețin cel puțin 33% din capitalul social al Prebet, conform legii, ASF le impune să facă o ofertă publică obligatorie de preluare a tuturor acțiunilor.
Ceilalți acționari, aflați în conflict cu „Grupul de la Bistrița”, nu au obligația de a vinde, deși oferta ar trebui să fie mai mare decât prețul pieței, reglementat de BVB, unde Prebet este listată.
Deocamdată, decizia ASF poate fi contestată în instanță, soluția pe care cel mai probabil juriștii celor 3 firme o vor alege.
PREBET Aiud este unul dintre principalii furnizori de produse prefabricate din beton pentru lucrări mari de infrastructură. În 2020, a avut venituri de 41,3 mil. lei, cu 225 de angajați.