Bistrițenii de la ECOSERV, care fac spirtul sanitar DORA, au explodat în 2020: venituri mai mari cu 200%

Compania ECOSERV SRL din Năsăud, producătorul spirtului sanitar DORA, a crescut cu peste 200% în 2020, înregistrând vânzări-record de peste 17 mil. lei și profit net de 5,6 mil. lei.
La începutul pandemiei, ECOSERV SRL Năsăud era singura companie din județ acreditată să producă biocide (spirt sanitar) și a profitat mai maximum de acest lucru. Dacă în 2019 veniturile erau de numai 5,3 mil. lei și profitul net aproape de zero, anul 2020 a adus o adevărată explozie pentru fabrica din Năsăud: 17 mil. lei venituri și 5,6 mil. lei profit.
Pe lista de clienți a celor de la ECOSERV s-au numărat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, SNTFC “CFR Călători”, Primăria Orașului Beclean, SC Apa Serv SA, Direcția Sanitar Veterinată și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, Spitalul General C.F. Galați, Primăria Orașului Năsăud, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Primăria Municipiului Bistrița, Spitalul Județean de Urgență Caransebeș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al Județului Mureș, Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni Grajduri, Primăria Telciu, Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, SPEEH Hidroelectrica, MApN, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Spitalul Orășenesc “George Trifon” din Năsăud, Spitalul Municipal “Dr. Eugen Nicoară” Reghin, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj, Spitalul de Psihiatrie “Dr. Gh.Preda” Sibiu, Spitalul Municipal Turda etc.
Spirtul produs la Năsăud a fost vândut însă și în mediul privat, în farmacii, sau în magazine online, cum ar fi EMAG.ro.
Compania năsăudeană a fost fondată în 2005, proprietarii ei fiind Aurel Vancea și Dana Teban.