Câțiva constructori bistrițeni luptă pentru un contract de cca. 60 mil. lei la UMFST Târgu Mureș

Șapte asocieri de companii, inclusiv câteva bistrițene (Tomoroga Construct, Dimex, Drosera și Îndemânarea), au depus oferte de participare la licitația organizată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” (UMFST), din Târgu Mureș, pentru atribuirea contractului de 52,8 milioane de lei (11 milioane de euro), fără TVA, privind construcția Campusului de Învățământ Universitar Tehnic Ergopolis.
Contractul include serviciile de proiectare/asistență tehnică și execuția obiectivului și are o durată de implementare de 15 luni, cu finanțare din PNRR. Campusul Ergopolis va fi construit pe o suprafață de 2 ha, aparținând UMFST și va include două clădiri, respectiv un corp pentru cămin și cantină (D+P+2E+E3 retras) și un centru de învățământ (S+P+E3+E4-tehnic). Contractul de finanțare a proiectului, în valoare totală de 30 de milioane de euro, a fost semnat încă din octombrie 2023.
Cele 7 oferte, care au intrat în etapa de evaluare tehnică și financiară, cu termen-limită stabilit pentru 10 martie 2025, sunt:
1. Asocierea Tomoroga Construct (lider) – Tektum Arhitectura & Arta – Tobimar Construct – Top Proiect;
2. Asocierea Socot (lider) – Arhcon Company;
3. Asocierea Hidro Salt B92 (lider) – Dimex-2000 Company – Mansart Corporate;
4. Asocierea Contranscom Construcții Benta (lider) – Multinvest Proiectare;
5. Asocierea Drosera Comserv (lider) – Îndemânarea Prodcom – Arhi Beast;
6. Asocierea Construct Mapcom (lider) – RBW Elite Conbet Group – Birendra – Compania de Demolări Industriale – Arhigraf;
7. Asocierea Geiger Proiecte Construcții (lider) – SDC Proiect.