Ce investiții pregătește Consiliul Județean Bistrița-Năsăud până în 2027

Ce investiții pregătește Consiliul Județean Bistrița-Năsăud până în 2027

Emil Radu Moldovan a anunțat astăzi ce proiecte de investiții are pregătite Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pentru accesarea de fonduri europene, în perioada 2021-2027. 

„Să continuăm dezvoltarea județului cu fonduri europene și să fim din nou județul etalon al atragerii acestora, am definitivat portofoliul de investiții al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud (2021-2027), alături de colegi și Marcel Ioan Boloș, Directorul General #ADRNord_Vest și experți din cadrul agenției.” – a transmis președintele CJ Bistrița-Năsăud pe Facebook. 

Portofoliul proiectelor de investiții pregătite pentru accesarea de fonduri europene în perioada 2021-2027 vizează mai multe domenii de interes pentru comunitatea bistrițeană, precum sănătate, infrastructură rutieră, cultură, educație, digitalizare și turism.

Sănătate

• Extinderea pavilionului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E (14.000 mp- suprafață desfășurată), cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă.

• Creșterea eficienței energetice a Spitalului Județean de Urgență Bistrița și a Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, Municipiul Bistrița;

• Modernizarea, reabilitarea energetică, dotarea și transformarea fostului Hotel Krone în secție de specialitate pentru Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie;

• Modernizarea, reabilitarea energetică și dotarea Secției de Psihiatrie și Psihiatrie Cronici;

• Dotarea Spitalului Județean de Urgență Bistrița și a Ambulatoriului de specialitate cu echipamente medicale de ultimă generație;

• Sediu și spații destinate învățământului superior pentru extensia Bistrița, a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, prin reabilitarea, modernizarea și schimbarea destinației imobilului situat în Bistrița, str.Toamnei, nr.1A ;

• Digitalizarea Spitalul Județean de Urgență Bistrița;

Educație

• Realizarea Centrului Județean de tineret și educație integrativă Bistrița-Năsăud, situat în Municipiul Bistrița, str. Nicolae Bălcescu, nr.9;

Infrastructură rutieră și transport județean

• Reabilitare DJ 151, km 48+810-126+736, limita județului Mureș- Bistrița;

• Realizarea parcării de pe str. Bistricioarei, din municipiul Bistriţa;

• Modernizarea Serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate, în judeţul Bistrița-Năsăud prin dezvoltarea unui sistem pilot de transport public ecologic/verde cu autobuze electrice;

• Achiziționarea unui sistem de management al monitorizării serviciului de transport județean care să cuprindă componente de captare și prelucrare a informațiilor furnizate de sistemul e-ticketing, sistemul de numărare a călătorilor și sistemul de monitorizare şi localizare prin GPS;

Cultură și Turism

• Reabilitarea Castelului Teleki Comlod;

• Amenajarea Centrului Județean de Agrement Colibița;

Digitalizare

• Digitalizarea serviciilor publice oferite de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, instituțiilor subordonate și accesibilitatea Unităților Administrativ-Teritoriale de conectare la acest sistem integrat.

Categories: Bursa, Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*